vineri, 6 noiembrie 2009

seara de toamna

ce vreme... nu ma indeamna la lucru... ma uit pe geam si vad picaturi ce se "percoleaza" pe capota buburuzei mele in fata blocului din Militari... nu inchid ochii sa visez, nu am timp, am de lucru, dar stiu ca voi pleca de aici si voi fi singur in masina pentru 45 de minute. ori pe muzica lui dave koz, ori imbatat de vocea lui nat king cole (for a sentimental reason) sau doar ascultand cd-ul meu cu Erasure si genesis, imi croiesc drum printre luminile rosii ale stopurilor masinilor din trafic. este momentul pe care il astept toata ziua. este momentul in care pot asculta Dave koz lullaby for a rainy night... se potriveste perfect cu vremea si cu starea mea. nu am chef de munca. m-am si saturat de mistrie un pic. recunosc. dar am chef sa stau in pat si sa tin de mana o persoana draga. sa ascult piesa asta cu ea si sa i-o dedic. sa-i vorbesc o ora despre dave koz si despre castle of dreams. sa adorm in bratele ei si in bratele mele sa adoarma pisicul. pur si simplu sa ma bucur cu cineva de aceasta vreme. nu este vreme de iesit. as alerga daca ar fi frumos afara dar sunt un pic lovit de raceala si trebuie sa stau in casa. si aici, intre cei 4 pereti albi (dar cu tablouri) ma gandesc la broboadele de sudoare pe care le lasa ploaia pe masina mea si ca masina mea ar trebui acum sa fie cu geamurile aburite si eu sa fiu in ea... sa ascult dave koz acolo si sa visez acolo cu ochii deschisi... de mana cu ea. oricine este ea... doar sa fie acolo si sa ma tina de mana, sa-i dedic stropii de ploaie ce cad in ritmul notelor lui Dave... mi-ar fi placut toamna, dar asa ,sincer, astept cu nerabdare iarna.. astept sa fie totul alb iar lacrimile de ploaie de pe masina mea sa fie inghetate de craciunita cadou si zapada de pe masina. e greu sa gasesti pe cineva care sa inteleaga acest gest.. a tine de mana. mie nu prea imi place sa tin de mana pe strada in metrou sau la bunica la tara. nu imi place pentru ca transpir si ma rog am un organism ciudat. dar eu ma refer aici la altceva. ma refer la acel moment cand trebuie sa stie sa te ia de mana. cand trebuie sa stie sa te ia in brate. sa stie cand e momentul acela. cand trebuie sa iti spuna "o sa fie bine". cand ai nevoie sa te auda cum taci. sa-ti citeasca doar privirea si cu o singura imbratisare sa te linisteasca cum niciun coaxil nu reuseste. este greu sa explic exact aceste momente si este greu sa gasesti asta. partea buna este ca sunt optimist. nu ca voi gasi. nici nu conteaza pentru mine. alt fel de optimism. avea eminescu o poezie. descria o iubita ce era asteptata la intalnire. era descrisa mirific. in momentul in care a aparut... mai bine nu aparea. nu neaparat dezamagirea (ce exista de multe ori in cazul meu) dar pentru ca poate asteptarea si expectantele si "prada" (pe americaneste) e mult mai frumoasa decat rezultatul final. sunt optimist nu ca voi gasi ci pentru ca stiu ce caut si stiu ce mi-ar placea acum. doar un sarut sincer pe obraz si o imbratisare. te rog paul sa nu spui ca e gay:)merci.
va rog, daca voi credeti ca e un articol trist (ca tot spuneam ca nu ma scriu de astea triste) sa nu mai cititi de astea. da next. danke. nu puteam sa fiu atat de egoist sa ascult numai eu dave koz. am pus pe trilulilu si acum pun si aici melodiile. am pus si castle of dreams ca e faina:


ce am scris este un "castle of dreams":

Un comentariu:

Irina Dan spunea...

mi-a placut foarte mult acest articol, chiar m-ai facut sa visez. pune muzica inainte sa scrii ca sa o asculte omul in timp ce citeste.