vineri, 20 august 2010

alte pozi

poza asta e facuta de mine vis-a-vis de mall-ul Bucuresti din Vitan. Cine si-ar pune numele firmei "Scaraoschi"? Exact cum si-a pus ala de la pompe funebre din Bacau: "SC TARTAR SRL":))). Sa zicem ca e ok Scaraoschi dar de ce "scaraoschi foto"? Ce treaba are scaraoschi cu foto? E o fuziune intre canon sau fujifilm si scaraoschi? E o fuziune intre sony si michiduta? Au scos vreo camera Satansony? sau un DSLR facut de firma Fujioschi? sau Mikon-dutza:)))) ?
Trecem peste acest aspect si vedem cu ce se ocupa firma Scaraoschi Foto de pe vitan nr 8: pedichiura, manichiura, coafor, frizerie etc:)))) pai cum? Iti polizeaza unghiile cu zoom-ul de la lentila? In loc de bigudiuri folosesc filme foto de alea vechi? Iti usuca parul cu reflectoare si cu blitz-uri? Si frizeria! Frizeria o face cu aparatul ala de taiat pozele la dimensiune... ghilotina de poze... cunoscatorii stiu la ce ma refer:))) oricum e funny


Ei poza asta am primit-o de la Alin si e facuta in minunatul oras Buhusi. Aici si numai aici gasesti masini full OPSEN:)) e foarte bine.:))

Presedintelui nu-i ajung 16 ore pe zi ca să înteleagă munca profesorilor

Mi se pare din ce în ce mai agravantă recidiva Presedintelui când vine vorba de profesori. Mi se pare la fel de jenantă tăcerea ministrului Educatiei. Măcar dintr-o palidă solidaritate cu cei pe care îi păstorește, dl Funeriu ar fi putut să îi explice Presedintelui că un profesor nu poate fi plătit cu ora. Totusi, nu sunt tinichigii, cu tot respectul pentru meseria în cauză.
Stiu că, de îndată ce deschizi o discutie despre profesori, se găsesc destui care să îi blasfemieze. Există o bogată anecdotică (ca si despre medici) si lumea e mereu dispusă la o părere. Însă Presedintele României e ultimul care să discute despre această categorie socio-profesională lăsându-se pradă frustrărilor. E greu de crezut că mai poti avea autoritate în fata unui elev când acesta poate cu usurintă să îl citeze pe Presedinte, râzându-i în nas celui de la catedră.
În mod clar există profesori care nu îsi merită locul în scoală, care contribuie la imaginea stânjenitoate pe care o au dascălii. si o recunosc chiar profesorii constienti că nu toti fac cinste acestei meserii care înseamnă în primul rând har, dăruire. Nobile cuvinte. De aceea ponegrirea obstinată a profesorilor este irațională, potrivindu-se mai degrabă nimicniciei unei toape decat staturii unui Presedinte de tară.
Ce spune Presedintele: “Sunt categorii sociale care spun că au salariul mic, deşi au o normă de 16 ore pe săptămână. E adevărat că eu am salariu mare după 30 de ani de muncă, iar un stagiar din această categorie câştigă 600 de lei pe lună. (…) Eu i-aş spune domnului profesor că dânsul are totuşi 16 ore pe săptămână, iar eu muncesc 16 ore pe zi. Dacă va face un calcul să vadă cu cât e plătit pe oră, va constata că e mai bine plătit decât mine”.
Președintele n-are nici o scuză să socotească, aidoma unui contabil cu mânecuțe, valoarea unui profesor. Sunt absolut convinsă ca Presedintele nu ar suporta nici măcar patru ore să predea la o clasă de a doua. Nu mai zic de clasa întâi, unde dibăcia de a-i mentine atenti câte 40 de minute consecutiv pe elevii de șapte ani, care nu pot sta nici măcar 15 minute tot consecutiv în bancă, este admirabilă. As vrea să văd cât poate Presedintele în 16 ore de muncă pe zi să învete un copil de sapte ani să deprindă scrisul, cititul, socotitul.
Să crezi că munca unui profesor se contabilizează doar în cele patru/cinci ore zilnic e o gogomănie de repetent, nu o judecată prezidențială. si să îl plătesti reducându-i munca la ceea ce vede si un elev din ultima bancă e de-a dreptul batjocură.
Oare a sta la birou, si în conditii total diferite de cancelariile amărâte ale profesorilor, timp în care te mai uiti la o emisiune, mai ai loc de o tacla, de o pauză de relaxare, chiar de un bazin înainte de servici, e tot una cu a munci 16 ore pe zi, cum spune Presedintele? S-ar putea ca, una peste alta, într-o ecuatie cinică cele 16 ore în biroul prezidential să echivaleze până la urmă cu cele 16 ore pe săptămână ale profesorului. Nu stiu însă când si de ce si-a schimbat Presedintele atât de radical părerea.
În noiembrie 2008 – atunci când Legea privind majorarea salariilor cadrelor didactice cu 50 la sută l-a pus pe Tăriceanu într-o situatie ilară în raport cu propriul partid care vota cu frenezie actul normativ – Președintele declara cu totul altceva.
În ziua în care promulga Legea, Preşedintele spunea că nu se poate cere performanţă unor manageri dacă nu le dai salarii foarte mari. “Cînd discutăm de profesori, ei manageriază viitorul a mii de tineri din ţara asta”, spunea Presedintele, adăugând că “este doar o chestiune de voinţă dacă vrei să asiguri finanţarea sistemului de educaţie sau nu, dacă vrei să asiguri resurse pentru salariile profesorilor sau nu”.
Acelasi Presedinte spera ca în dezbaterea publică să nu se facă comparaţii între profesori şi Logan urile de 70.000 de euro, profesori şi banii cheltuiţi pe studii la EADS sau între salariile dascălilor şi cele ale directorilor de agenţii guvernamentale. “Aş vrea, însă, să comparăm salariile profesorilor cu alte categorii profesionale. (…) Eu nu judec dacă la alte categorii profesionale salariile sînt suficiente sau nu. Subliniez, însă, nedreptatea făcută profesorilor prin acea abordare”, încercând o paralelă cu faptul că prin voinţa Guvernului şi a Parlamentului de atunci salariile diplomaţilor, ale judecătorilor, precum şi cele ale angajaţilor din sistemul militar au crescut foarte mult.
Si totusi Presedintele compară salariul domniei sale – aproximativ 6.000 lei, – cu cel al profesorilor. Un învătător după 30 de ani de muncă, cu toate gradele luate – voi fixa mereu ca reper învătătorul, pe care îl consider cel mai important în educarea si formarea unui copil- are un salariu de aproximativ 1.800 de lei. Si mai e ceva de adăugat. Presedintele, prin functia pe care o deține, are câteva privilegii. Din salariul său nu plăteste nici întretinerea locuintei în care stă si nici carburantul pe care îl foloseste. Nici soferul, nici paznicul de la usă. Toate sunt suportate de la bugetul de stat, inclusiv de către dascălul care îsi permite să spună că el, cu salariul său de 927 lei, profesor titular, trebuie să plătească toate facturile care îi vin pentru un apartament, nici măcar pentru o vilă cu metri pătrati aferenti. Si dacă are cumva si un Logan va plăti el carburantul, fără să beneficieze de vreun fond de protocol care să-i deconteze o cafea si un pahar cu apă rece, băute împreună cu părintii vesnic revoltati. Si dacă profesorul vrea o vacantă la mare, pe litoralul românesc, nu va avea la dispoziție o vilă plătită tot din bugetul de stat. Asa că asemenea comparatii nu tin deloc, pentru că nu tine factura de cheltuieli. Poate dacă statul i-ar plăti cheltuielile pentru casă, profesorul ar putea să se descurce mai usor cu restul facturii cotidiene având un salariu de 1.800 de lei după 30 de ani de vechime la catedră.
Nu ajunge doar inteligenta politică pentru a întelege că asemenea paralelisme nu au fundament. Profesorul nedemn poate fi criticat, dar o întreagă categorie profesională judecată cu o asemenea măsură stirbă arată doar lipsă de respect si lipsă de măsură. Dar nici dreapta măsură, nici respectul nu sunt instrumentele de analiză ale Presedintelui.


de Adriana Saftoiu:)

joi, 19 august 2010

gabitu in actiune:))

mi-a trimis gabi o filmare cum am dansat la nunta cu el si cu mireasa si Luci... este genial cum danseaza el... cand il vad cum danseaza imi dau seama ce fotbalist bun e... ce driblinguri.. oau... super tare!

PS: seamana cu Elena din Seinfeld:)))

o poveste de viata: Wayman Tisdale:)

De mult vroiam sa scriu ceva despre un mare om: Wayman Tisdale, dar nu prea am nervi sa scriu. Este foarte greu sa scriu pentru ca sunt un pic suparat cand trebuie sa scriu despre oameni minunati ca acesta si o sa va explic imediat de ce. Wayman Tisdale este pentru multi un faimos jucator de baschet din NBA. A inceput sa joace baschet in liceu desi nu ii placea foarte mult. Foarte inalt fiind, a fost rugat sa intre in echipa si cu ajutorul echipei, a luat si la universitate si a jucat in echipa universitatii fiind prin 1983 cred ales cel mai bun jucator pe colegii sau cam asa ceva(a iesit de 3 ori cel mai bun p univ). A jucat in 1986 pentru reprezentativa SUA la nush ce mondial sau Olimpiada la baschet. Am spus ca nu ii placea in mod deosebit baschetul si asta pentru ca marea lui pasiune nu era baschetul. El e cunoscut ca mare jucator in NBA dar marea lui pasiune a fost muzica. Tatal sau era pastor la o biserica in State si el a cantat in cor si in formatia bisericii de mic. Basist omul. A avut o singura iubita in liceu cu care ulterior s-a casatorit si are copii cu ea si fidel toata viata. Pentru ca se ducea in fiecare duminica sa cante la slujba tinuta de tatal sau, echipa de baschet a schimbat antrenamentul de duminica la o ora astfel incat Wayman sa poata ajunge. Ba mai mult el, nu pleca de langa familie sau de langa biserica la care tatal sau slujea si el canta duminica de duminica. A jucat, pana la retragerea din baschet, pentru phoenix suns cu numarul 23, la King's, Pacer's etc. In anul 1997 s-a retras din NBA pentru a se ocupa mai mult de marea lui pasiune: muzica de jazz si bassul. S-a imlicat mult si a ajutat financiar comunitatea si copii din comunitatea din care a plecat de mic si in care, ulterior, dupa retragere, s-a intors. Mare filantrop si om cu o carisma si o bunatate debordanta, Wayman demonstreaza nu numai ca e mare ca fizic dar ca are si o inima mare. Incepe sa inregistreze si sa concerteze si scoate in total 5 albume de smooth jazz foarte faine. Recomand o melodie de pe albumul Way Up...ready to hang se numeste melodia:


(sa ascultati si preferata mea: miles away)
Nu e interesant, linistitor si placut stilul omului? Ei bine el se impiedica intr-o zi prin casa si se loveste la un genunchi. Un om de peste 2 metri si la peste 150 de kile sa cada pe scari si sa se loveasca la genunchi,,, automat se gandeste sa se duca la un doctor pentru un control, sa nu fie ceva grav ...sa se agraveze fara un tratament adegvat, chiar daca lovitura nu parea foarte grava. Afla, la analize, ca exact la acel genunchi avea cancer. Fiind o fire puternica si foarte determinata, Wayman zice ca se lupta cu cancerul si incepe chimoterapia. Doctorii anunta ca nu mai are nimic in sistem si ca s-a vindecat. Dupa inca o perioada se constata ca genunchiul nu e vindecat si se amputeaza un picior. Nu cred ca va imaginati cum e pentru un om de 43 de ani care toata viata a facut antrenamente zi de zi si a alergat zi de zi.. cum este sa ti se spuna ca trebuie sa ti se amputeze piciorul? Ei bine nu vorbim de orice sportiv sau om.. Wayman, cu zambetul pe buze, isi cauta un doctor care ii monteaza, in loc de piciorul taiat, o proteza. Extrem de ambitios si cu o determinare extraordinara si o credinta incredibila, Wayman doboara recorduri si , desi trebuia conform doctorului sa se invete cu proteza in 6 luni pentru a invata din nou sa mearga, Wayman, dupa doar 3 luni, alerga si juca din nou baschet cu proteza in loc de picior. Se pare ca boala nu il lasa si cu toata chimoterapia si alta amputare, se pare ca boala e necrutatoare... in mai 2009, la 44 de ani, Wayman Tisdale moare. Stiind de boala de care sufera el nu s-a lasat si a inregistrat albume cu toata chimoterapia cu tot. Este incredibil cu oameni minunati, frumosi, puternici, adevarate exemple pentru tinerii de astazi, oameni care toata viata au muncit pentru orice au dar mai mult au talent de la Dumnezeu pentru a creea ceva frumos, acesti oameni sunt nimic pe langa lady goanga sau alte matracuci de prin presa, iar ei, adevaratele exemple, dispar dintre noi prea devreme. Mult prea devreme. De multe ori ma intreb de ce dispar acesti oameni minunati si nu lichele de pe pamant (ca-s tare multe)? Omul acesta, Wayman Tisdale, este un model pentru oricine, un model de credinta, de munca, de viata, de iubire de semen, de ajutor al aproapelui, model de orice si modelul care ne arata ca visurile nu dispar daca ne tinem de ele. Toata viata a muncit pentru ca apoi sa poata sa scoata albumele cu muzica pe care o iubea.
Regret enorm ca a murit acest om minunat si va mai recomand o melodie in concert cu el. Este stangaci si canta pe bass cu 5. Alaturi de el canta un saxofonist celebru in lumea smooth jazz-ului: Kirk Whalum. Acum sper ca ma intelegeti de ce am spus ca nu-mi place sa scriu despre oamnei minunati.. pentru ca acestia nu raman printre noi.
Sper sa va placa melodia aleasa:

miercuri, 18 august 2010

pozi:)

Macar de ar fi scis si ei corect romaneste:) sau nuuu:)))

pe asta am primit-o de la Ovi si mi s-a parut simpatica si oarecum adevarata. acum depinde cand dai cep la fiecare sticla. la cat de rau m-am simtit zilele astea am crezut ca sar direct la perfuzie:))))