vineri, 3 februarie 2012

Sunt cocalar :)

De port trening la pantofi,
Cand ma duc la aprozar
Sa iau rosii si cartofi:
Ati ghicit: sunt cocalar

Daca am din club la mare,
Poze eu la "avatar"
Noaptea cu-ochelari de soare:
Ati ghicit: sunt cocalar

Dac-am "gigolo" pe bluze
Scris mare si de tipar,
Si ma dau cu gloss pe buze:
Ati ghicit: sunt cocalar

Daca am pe mana stanga
Tatuat stangaci un zar
Si-una dintre unghii lunga:
Ati ghicit: sunt cocalar

De vorbesc in gura mare
Pe metrou la celular
C-am o vila de vanzare:
Ati ghicit: sunt cocalar

Daca port tricou lucios
La pantofi de lautar
D-aia albi cu varfu-ntors
Ati ghicit: sunt cocalar.

Daca-mi pun poze pe net,
Stand cu mana-n buzunar
Si c-un teanc de bani pe piept
Ati ghicit: sunt cocalar

Daca-mi plac glumele mele
Si rostesc des "g...zar",
Fac campanii cu manele
Sunt Traian, nu cocalar !

Niciun comentariu: